De ce tratament interdisciplinar in stomatologie?

Pentru ca am ajuns sa tintim spre ce e mai bun, fara sa facem compromisuri. Pentru ca domeniul nostru evolueaza atat de mult, incat un singur medic nu ar face fata nici din punct de vedere financiar si nici al timpului necesar, sa mearga la toate cursurile care apar acum. Stomatologia, ca toate domeniile din ziua de azi, evolueaza foarte mult si singurul fel in care putem tine pasul este prin diviziunea muncii si lucrul in echipa.

     Am ales sa luam modelul celor mai buni oameni din lume la ora aceasta, si aceia sunt cei care au inteles acest aspect cu mult inaintea noastra ( de mai mult de 20 ani), au inteles faptul ca nu poti face totul perfect de unul singur.

     Pacientii trebuie sa inteleaga ca si in stomatologie / medicina dentara, este la fel ca in medicina generala: exista medicul de familie - care stie din toate cate putin, suficient cat sa poata trata afectiunile simple si sa stie la ce medic specialist sa trimita pacientii cu afectiuni mai complicate.  Abia medicul respectiv, care este pregatit doar pe o anumita patologie, poate sa puna un diagnostic cat mai precis si sa o trateze. Asa este acum si la noi: pacientul ajunge mai intai la medicul dentist/ stomatolog care trebuie sa observe problemele pe care pacientul le are, sa le trateze in masura in care poate, si cazurile mai dificile sau tratamentele complicate sa le directioneze catre medici specializati in domeniile respective: chirurgie, endodontie, parodontologie, ortodontie.

     Poti sa stii putin despre tot sau tot despre putin...nimeni nu stie tot despre tot.

      Sa luam ca exemplu tratamentul implantar: de cele mai multe ori, pacientii care ajung la noi si solicita inlocuirea dintilor pierduti cu implanturi dentare, se prezinta cu mai multe patologii asociate.

      Foarte multi au in primul rand probleme parodontale : daca nu sunt trimisi inainte de inserarea implanturilor la medicul parodontolog pentru igienizarea completa a cavitatii orale, toti microbii care se gasesc in jurul dintilor vor migra si catre implanturile proaspat inserate. Acestia vor determina inflamarea gingiei si ulterior pierderea osului din jurul implantului si chiar a implanturilor intr-un final (= PERIIMPLANTITA).

     Alti pacienti se prezinta cu infectii la nivel osos, la capatul radacinii dintilor (infectii periapicale), cauzate de procese carioase profunde care au determinat necroza si suprainfectia pulpei dentare. Daca aceste infectii nu sunt tratate de catre medicul endodont inainte de inserarea implanturilor, in cazul unei acutizari - abces dentar, puroiul de la dinte va migra si la implantul de langa, infectand-ul. 

Bineinteles trebuie asteptat o perioada de timp dupa tratament, pentru a se vedea radiografic inceputul vindecarii osoase.

 

 

 

 

 

 

 

 

Se indica de asemenea refecerea tratamentelor de canal mai vechi, necorespunzatoare si/sau contaminate.

 

    

             

     Mai sunt si unii pacienti care, dupa pierderea unor dinti, sufera inclinari, basculari sau migrari dentare, atat de mult, incat noi nu mai avem suficient spatiu sa putem insera o lucrare protetica (coroana) pe implant. Drept urmare trebuie sa urmeze un tratament la medicul specialist ortodont pentru indreptarea acestora si recastigarea spatiului pierdut. 

     Abia dupa ce toate aceste probleme au fost rezolvate, medicul chirurg, poate insera implanturile dentare la indicatia medicului protetician - acesta este cel care hotaraste unde trebuie inserate implanturile si ce tip de lucrare se va face pe ele, iar medicul chirurg hotaraste daca se pot insera implanturi in zonele indicate sau trebuiesc operatii pentru marirea ofertei osoase. Vedeti astfel, ca un lucru ce poate parea simplu din afara, nu este chiar asa, si este nevoie de un bagaj foarte mare de cunostinte si de o echipa foarte bine pusa la punct pentru a putea duce la capat un caz complex.

            Si pentru a nu se pierde informatii pe parcurs este bine ca toti acesti medici sa lucreze in acelasi loc, pentru a putea se putea consulta ori de cate ori este necesar.

           

 

 

Dr. Schiller Laura Andreea – Medic Specialist Chirurgie Dento-alveolara

                                               Competenta in Implantologie

 

 

 

 

 

 

 

 

Programare online